Procurorul general a discutat cu ambasadorul Sloveniei despre legislaţia în domeniul penal

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 07-02-2017 18:09

Procurorul general Augustin Lazăr a avut marţi o întrevedere cu Mihael Zupancic, ambasadorul Sloveniei în România, în cadrul căreia a fost acordată o atenţie deosebită discutării aspectelor vizând legislaţia din domeniul penal şi procesual penal din cele două ţări.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în contextul discuţiilor referitoare la justiţia din România, Augustin Lazăr a subliniat importanţa pe care conducerea PÎCCJ o acordă luptei anticorupţie, precum şi luptei împotriva criminalităţii organizate şi a terorismului, realizate în principal de cele două direcţii specializate, DNA şi DIICOT, dar şi activităţii celorlalte structuri din cadrul Ministerului Public. În cadrul întâlnirii, s-au făcut referiri la problematica actuală a migraţiei ilegale, precum şi la alte forme de criminalitate transfrontalieră, care pot afecta ambele state, conform Agerpres.

Cei doi oficiali au reafirmat intenţia de abordare proactivă şi consolidare a cooperării dintre autorităţile judiciare din Slovenia şi România, procurorul general confirmând disponibilitatea procurorilor români pentru dialog şi implicare în acest parteneriat. În acelaşi context, oficialul sloven a remarcat contribuţia semnificativă a autorităţilor judiciare române în activităţile implicând colaborarea transnaţională România - Republica Slovenia.