Ministrul educaţiei din SUA obţine confirmarea în Senat cu ajutorul vicepreşedintelui Mike Pence

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 07-02-2017 21:34

Senatul american a salvat marţi la limită controversata desemnare a lui Betsy DeVos, o miliardară republicană favorabilă şcolilor private, la conducerea Departamentului Educaţiei în guvernul preşedintelui Donald Trump, transmite AFP. Desemnarea ei de către Donald Trump a provocat o vie nemulţumire în rândul cadrelor didactice şi sindicatelor, încât vicepreşedintele Statelor Unite, Mike Pence, a fost nevoit să vină în Congres, după cum îi permite Constituţia în caz de egalitate. Deoarece doi senatori republicani s-au alăturat celor 48 de colegi democraţi, votul a fost 50-50, iar Betsy DeVos risca să fie respinsă.

"Votul de astăzi (marţi) va ajuta fiecare copil să aibă şansa de a obţine cea mai bună educaţie posibilă", a declarat Mike Pence. Ultima dată când Senatul a respins o numire a fost în 1989, o situaţie neplăcută pe care republicana a evitat-o la un vot. "Este cea mai puţin calificată dintr-un guvern istoric puţin calificat", a acuzat liderul grupului parlamentar democrat din Senat, Chuck Schumer.

O mişcare naţională de contestare s-a făcut simţită în ultimele săptămâni în întreaga ţară, asaltându-i pe senatori cu e-mailuri şi apeluri telefonice. Timp de 24 de ore, senatorii democraţii s-au succedat la tribună, inclusiv noaptea trecută, pentru a denunţa incompetenţa viitorului ministru, acuzată de a fi duşmanul învăţământului de stat. Susţinătorii ei au subliniat însă că numirea acestui "outsider" reprezintă cea mai bună şansă de reformă a unui sistem educativ deficient, în întârziere faţă de alte ţări dezvoltate, conform Agerpres. "Senatorii protestează pentru a păstra situaţia actuală", a scris Donald Trump pe contul său de Twitter. "Betsy DeVos este o reformistă, va fi un mare ministru al educaţiei pentru copiii noştri", a adăugat preşedintele american, citat de AFP.