Ordonanțele Guvernului, la mâna CCR după sesizarea Avocatului Poporului

Autor: Andrei Radu
Publicat: 09-02-2017 06:29
Actualizat: 09-02-2017 07:15

Curtea Constituţională a României discută joi sesizarea Avocatului Poporului privind neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă a Guvernului referitoare la modificarea Codurilor penale.

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a anunţat, săptămâna trecută, că a decis să sesizeze CCR cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor OUG 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

"Am criticat-o în ansamblu, de aceea am început cu elementele extrinseci, dacă vor fi reţinute de Curte, atrag după ele constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei de urgenţă în ansamblu. (...) Efectul: dacă se constată acest lucru, evident că se va trece la o reglementare de către Parlament, pe bază de proiect de lege, iar ceea ce se stabileşte de CCR ca fiind neconstituţional, pentru că nu se vor limita numai la analiza elementului extrinsec, ci şi a chestiunilor intrinseci, toate acele chestiuni care vor fi analizate vor deveni obligatorii pentru Parlament în momentul în care va dezbate un proiect de lege cu un asemenea obiect", a declarat Ciorbea.

Citește și: Un vicepreședinte al PSD cere schimbarea leadershipului partidului

El a susţinut că unele idei dintr-o scrisoare a procurorului general au fost preluate în textul excepţiei. Avocatul Poporului a menţionat doar câteva dintre criticile de neconstituţionalitate din excepţie, una referindu-se la neîndeplinirea cerinţelor privind existenţa urgenţei şi a cazului excepţional care să permită adoptarea unei astfel de OUG.

"Guvernul menţionează, în nota de fundamentare, ca unul dintre motive faptul că e necesară implementarea unei Directive a UE. Verificând, am constatat că termenul de implementare a acesteia este 1 aprilie 2018", a afirmat Avocatul Poporului.

În ceea ce priveşte abuzul în serviciu, el a susţinut că Guvernul nu defineşte ce înseamnă vătămare gravă. "Este adevărat că avem binecunoscuta decizie a CCR şi că, prin ordonanţă de urgenţă, s-a ţinut seama de cerinţele formulate în decizia CCR, dar în OUG se adaugă, se face trimitere şi la vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice. Deci, se spune ori prejudiciul e mai mare de 200.000 de lei ori se aduce o asemenea vătămare despre care vorbeam, în schimb Guvernul nu defineşte în cuprinsul ordonanţei de urgenţă ce înseamnă această vătămare gravă, prin urmare apare încă un element de imprevizibilitate, incertitudine, care e contrară cerinţelor constituţionale în materie", a explicat Ciorbea.

El a subliniat că a limita abuzul în serviciu numai la încălcări aduse legii, ordonanţelor, ordonanţelor de urgenţă şi a nu se face referire la celelalte acte normative - hotărâri de Guvern, ordine ale miniştrilor, hotărâri ale consiliilor judeţene, locale - înseamnă a scoate de sub incidenţa legii penale activitatea a aproape întregii administraţii din România.

"În ordonanţa de urgenţă se spune că suntem în prezenţa abuzului în serviciu, dar în situaţia în care avem de-a face cu încălcarea legii stricto senso, respectiv lege sau ordonanţă de urgenţă, or din diverse decizii ale CCR reiese clar că trebuie avută în vedere accepţiunea largă a noţiunii de lege, deci şi acele încălcări ale dispoziţiilor unor hotărâri de Guvern, ale unor ordine ale miniştrilor, ale unor hotărâri ale consiliilor judeţene, consiliilor municipale locale, etc, reprezintă acte normative, lege în sens larg", a arătat Ciorbea, conform Agerpres.

CCR a stabilit miercuri, cu majoritate de voturi, că nu există conflict juridic de natură constituţională între puterile statului în urma adoptării OUG privind modificarea Codurilor penale.