Elena Udrea și Rudel Obreja, în fața magistraților, în dosarul Gala Bute - FOTO

Autor: Andrei Radu
Publicat: 10-02-2017 11:16
Actualizat: 10-02-2017 12:14

Elena Udrea și Rudel Obreja au avut parte vineri de un nou termen în dosarul ”Gala Bute”. Cei doi s-au prezentat în fața magistraților de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit Libertatea.ro.

Elena Udrea, Ion Ariton şi ceilalţi inculpaţi din dosarul "Gala Bute” au obținut o victorie în luna noiembrie și au scăpat de interdicția de a părăsi țara, după ce instanţa supremă a respins contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Citește și: Sorina Matei: Marele plan al lui Ghiță, devoalat şi fracturat

Elena Udrea, Tudor Breazu, Rudel Obreja şi Ion Ariton rămân însă cu unele obligaţii şi interdicţii din cadrul măsurii preventive, inclusiv cu obligaţia de a se prezenta săptămânal la secţiile de poliţie unde sunt sub supraveghere judiciară.

Dosarul „Gala Bute” a ajuns la instanţa supremă în aprilie 2015. Procurorii îi acuză de fapte de corupţie pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu, fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT, Gheorghe Nastasia şi omul de afaceri Dragoş Botoroagă.

Printre faptele pentru care aceştia au fost trimişi în judecată sunt: luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani.