Fratele fostului ministru Relu Fenechiu a fost eliberat CONDIȚIONAT: Prejudiciu imens, NERECUPERAT

Autor: Andrei Radu
Publicat: 10-02-2017 13:17
Actualizat: 10-02-2017 14:15

Lucian Fenechiu, fratele fostului ministru al Transporturilor, a primit o veste bună din partea Judecătoriei Vaslui! Magistrații au decis eliberarea condiţionată a lui Lucian Fenechiu, după ce acesta a fost condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul Transformatorul. Lucian Fenechiu a executat 3 ani de închisoare.

Lucian Fenechiu este încarcerat în Penitenciarul Vaslui, iar solicitarea privind eliberarea condiţionată a fost avizată favorabil de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui.

Citește și: AVERTISMENTUL lui Liiceanu: 'Dacă e nevoie, vom sta în Piață 13 ani'

”În temeiul art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului Fenechiu Lucian, anterior executării integrale a pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.702/2013 a Tribunalului Bucureşti Secţia I Penală, mandat de executare nr.129/2014. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 alin.2 din Cod penal privind revocarea liberării condiţionate”, se arată în hotărârea pronunţată pe 9 februarie de Judecătoria Vaslui.

Decizia instanţei vasluiene nu este definitivă şi, cel mai probabil va fi contestată de DNA, având în vedere că prejudiciul din dosar, evaluat la peste 5,5 milioane de euro, nu a fost recuperat. De altfel procurorii DNA s-au opus eliberării condiţionate şi fostului director al societăţii Fene Grup, Mihai Bogdan Damian, condamnat la rându-i la cinci ani de închisoare.

În cazul lui Damian, Judecătoria Vaslui a dispus eliberarea condiţionată încă din decembrie 2016, însă hotărârea a fost contestată de DNA. Tribunalul Vaslui urmează să soluţioneze contestaţia pe 22 februarie, conform Adevărul.

La rândul său, Relu Fenechiu a înaintat anul trecut o cerere de eliberare condiţionată, însă a fost respinsă de insanţă.