Adrian Candu: Republica Moldova va continua implementarea Acordului de Asociere cu UE

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 10-02-2017 20:00

Preşedintele parlamentului de la Chişinău, Adrian Candu, a declarat că, în pofida criticilor adresate de opoziţie şi de preşedintele ţării, Igor Dodon, Republica Moldova va continua implementarea cu eforturi duble a prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, relatează vineri site-ul Deschide.MD. Potrivit sursei, declaraţia a fost făcută de către Adrian Candu la întâlnirea sa cu preşedintele camerei inferioare a parlamentului de la Dublin, Sean O'Fearghail, în cursul vizitei sale de lucru în Republica Irlanda.

Cu această ocazie, Andrian Candu a solicitat sprijin politic pentru promovarea temelor legate de Republica Moldova în structurile Uniunii Europene şi ale Consiliului Europei. La rândul său, Sean O'Fearghail a declarat că este important să audă cum evoluează lucrurile în Republica Moldova din prima sursă. În context, oficialul irlandez a anunţat că, în prezent, în cadrul parlamentului irlandez se constituie grupul de prietenie parlamentară cu parlamentul Republicii Moldova, conform Agerpres.

Sursa aminteşte că Igor Dodon a efectuat în perioada 6-8 februarie o vizită oficială la Bruxelles, în cadrul căreia a avut convorbiri cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, cu şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini, cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, cu şeful executivului comunitar, Jean-Claude Juncker, dar şi cu secretarul general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller. După discuţiile respective, Dodon a declarat că susţine anularea Acordului de Asociere cu UE, că este împotriva inaugurării la Chişinău a Biroului de legătură NATO. Totodată, el a criticat modalitatea de acordare a sprijinului financiar de către UE şi i-a învinuit pe oficialii europeni de aplicarea dublelor standarde în raport cu Chişinăul.