LOVITURĂ TERIBILĂ pentru Donald Trump: A stabilit un nou RECORD NEGATIV

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 13-02-2017 18:08
Actualizat: 13-02-2017 19:16

Preşedintele american Donald Trump a suferit o nouă cădere în sondaje, rata sa de susţinere ajungând la 40%, un nou record negativ, transmite luni CNN, citând rezultatele unui sondaj Gallup.

În timp ce 40% dintre americanii care au luat parte la sondaj au spus că sunt mulţumiţi de prestaţia ca preşedinte a lui Trump, 55% dezaprobă măsurile luate de noul lider de la Casa Albă, scrie agerpres.ro.

Citește și: Am prins-o pe Simona Gherghe cu paharul în mână, gravidă în 5 luni / EXCLUSIV FOTO

CNN notează că diferenţa de 15% în favoarea celor care nu îl susţin pe Trump este cea mai mare de când republicanul a preluat mandatul.

Rata lui de susţinere a ajuns la puţin peste 40% încă din a doua sa săptămână ca preşedinte, iar rezultatele noului sondaj arată că nemulţumirea americanilor e în creştere, pe fondul evenimentelor haotice care au urmat ordinului executiv prin care cetăţenilor din şapte ţări musulmane li se interzice accesul în SUA, dar şi ca urmare a controverselor din jurul unora dintre cei pe care Trump i-a nominalizat în funcţii de conducere în administraţia sa.

Citește și: Fuma canabis, a renunțat la facultate și zicea că e Iisus Hristos: S-a aruncat de pe un coș de fum și a murit

Sunt rezultate atipice pentru un preşedinte nou instalat, punctează jurnaliştii americani. Barack Obama, George W. Bush şi Bill Clinton au avut, cu toţii, rate de susţinere de peste 50% în primele luni ale mandatului, conform sondajelor realizate de Gallup.

Sondajul citat de CNN a fost realizat prin telefon pe durata a trei zile, pe un eşantion de 4.500 de americani, şi are o marjă de eroare de trei puncte procentuale.