Igor Dodon, optimist în privința inițierii unor discuții trilaterale, cu participarea Moscovei

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 14-02-2017 19:11

Președintele Igor Dodon s-a declarat convins că până la urmă se va ajunge la negocierile trilaterale Bruxelles – Moscova – Chișinău pe care el le-a propus pentru a rezolva „contradicțiile” între acordul de liber schimb semnat de R.Moldova cu Rusia și cel semnat cu Uniunea Europeană, în cadrul Acordului de Asociere.

Într-un interviu pentru europaliberă.org, Dodon a declarat că în cursul discuțiilor pe care le-a avut recent la Bruxelles a atras atenția că președintele „nu poate iniția anularea acordului, dar Parlamentul sau poporul ar putea să inițieze, iar președintele o să-i susțină”. Igor Dodon a mai declarat că „până la următoarele alegeri generale (anticipate sau nu) vectorul politic nu va fi, cel mai probabil, subiectul unui referendum”.