Dosarul Gala Bute, aproape de final: Elena Udrea riscă peste 10 ani de închisoare

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 15-02-2017 09:14
Actualizat: 15-02-2017 09:25

Emoții pentru Elena Udrea! Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție judecă astăzi al 38-lea termen în dosarul ”Gala Bute”, în care Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, a fost trimisă în judecată pentru mai multe fapte de corupție. La acest termen va fi audiat ultimul martor și este posibil ca Instanța Supremă să rămână în pronunțare.

Sorina Matei devoalează 'marele plan' al lui Dragnea și Ghiță și face un apel la DNA

Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie 2015 în dosarul "Gala Bute", fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene. Dacă va fi găsită vinovată riscă până la 10 ani de închisoare

În același dosar au mai fost trimiși în judecată fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu, fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT, Gheorghe Nastasia şi omul de afaceri Dragoş Botoroagă.