Ministrul Apărării apreciază sprijinul Marii Britanii privind iniţiative subsumate prezenţei NATO

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 16-02-2017 20:47

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a apreciat sprijinul Marii Britanii în direcţia implementării iniţiativelor subsumate prezenţei înaintate a NATO pentru România şi la Marea Neagră, cu prilejul unei întâlniri avute, joi, la Bruxelles, cu secretarul britanic pentru Apărare, Michael Fallon, se arată într-un comunicat al MApN.

Întrevederea s-a desfăşurat în marja participării la Reuniunea Ministerială NATO şi a avut ca obiectiv principal discutarea modalităţilor de consolidare a relaţiilor bilaterale în domeniul Apărării, în cadrul Parteneriatului Strategic dintre Marea Britanie şi România. "Ministrul Apărării Naţionale a evidenţiat intensificarea dialogului politico-militar de nivel înalt şi creşterea calitativă şi cantitativă a activităţilor de cooperare practică desfăşurate în comun cu forţele armate britanice şi a adresat mulţumiri pentru participarea substanţială a militarilor britanici în cadrul exerciţiilor multinaţionale care se desfăşoară în România, în toate cele trei domenii operaţionale - terestru, aerian şi maritim. Oficialul român a apreciat sprijinul constant şi solid al Marii Britanii în direcţia implementării iniţiativelor subsumate prezenţei înaintate a NATO pentru România şi la Marea Neagră şi a exprimat dorinţa ca această susţinere să fie continuată pe parcursul anului 2017", relevă sursa citată, conform Agerpres.

Secretarul britanic pentru apărare a reconfirmat angajamentul de substanţă al Londrei pentru intensificarea cooperării practice militare cu România, cu accent pe domeniile instruire şi exerciţii multinaţionale, informaţii pentru apărare, logistică şi cooperare tehnico-militară. A subliniat semnificaţia strategică a creşterii prezenţei forţelor terestre britanice la exerciţiile din România, a capabilităţilor navale britanice în apele Mării Negre şi a dislocării aeronavelor Typhoon ale Armatei Regale la Mihail Kogălniceanu, în cursul acestui an, pentru a participa la operaţiile de poliţie aeriană pentru flancul sudic al Alianţei şi la alte activităţi de pregătire în comun cu Forţele Aeriene Române.