Liderii judeţeni ai PSD Hunedoara susţin continuarea activităţii CEH pe baza huilei din Valea Jiului

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 16-02-2017 23:21

Preşedintele filialei judeţene PSD Hunedoara, deputatul Laurenţiu Nistor, a declarat joi că va susţine la Ministerul Energiei continuarea activităţii de producţie a energiei electrice la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) prin folosirea huilei din Valea Jiului în termocentralele Mintia şi Paroşeni, aşa cum propune Sindicatul "Muntele", reprezentativ la nivel de unitate.

Parlamentarul social-democrat a spus că a avut deja o întâlnire cu sindicaliştii de la "Muntele" şi că, săptămâna viitoare, va prezenta punctul său de vedere la Ministerul Energiei, invitându-i alături de el şi pe alţi deputaţi şi senatori din judeţul Hunedoara.

În opinia sa, varianta propusă de fosta conducere a Ministerului Energiei, ca termocentrala Mintia să funcţioneze doar cu un grup energetic pe gaz metan, nu este fezabilă. Deputatul PSD a arătat că susţine menţinerea în funcţiune la termocentrala Mintia a două grupuri energetice pe bază de cărbune, iar alte două grupuri să fie păstrate de rezervă, în cazul în care este nevoie de mai multă energie în sistemul naţional. Un alt grup energetic ar funcţiona la termocentrala Paroşeni. "Trebuie să facem demersurile la Comisia Europeană (...) şi să demonstrăm că, dacă nu era Complexul Energetic Hunedoara, România avea o problemă extraordinar de mare, în această iarnă, privind asigurarea pieţei interne cu energie. În urmă cu o săptămână, am fost nevoiţi să importăm energie. Şi atunci, trebuie arătat UE (...) că menţinerea în funcţiune a CEH este şi pentru siguranţa Sistemului Energetic Naţional (SEN). Dacă desfiinţăm CEH, eu vă spun că vom ajunge să importăm energie electrică, mai ales în condiţii de iarnă", a afirmat Nistor, conform Agerpres.

Parlamentarul PSD a menţionat că, în paralel, trebuie efectuate investiţiile necesare pentru protecţia mediului la termocentralele Mintia şi Paroşeni.