Franţa. Candidaţii de stânga la alegerile prezidenţiale discută despre o eventuală colaborare

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 17-02-2017 14:29

Cei doi principali candidaţi de stânga la alegerile prezidenţiale din Franţa poartă discuţii privind o posibilă cooperare, a anunţat vineri unul dintre ei, socialistul Benoit Hamon (foto), informează Reuters, conform agerpres.

"Purtăm discuţii şi vom continua să avem discuţii astăzi (vineri)", a declarat Hamon la radioul France Info, recunoscând că pe fondul diviziunilor stângii politice franceze, discuţiile cu liderul stângii radicale Jean-Luc Melenchon vor fi dificile.

ALERTĂ - Cumnatul regelui Spaniei, condamnat la şase ani de închisoare

Mélenchon a spus în repetate rânduri că nu va renunţa la cursă în favoarea candidatului socialist Hamon. La rândul său, Hamon, care în ianuarie a câştigat alegerile primare socialiste, a încercat să evite să răspundă când a fost întrebat pe acest subiect.