Irak: A început ofensiva asupra sectorului de vest din Mosul

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 19-02-2017 09:01

Armata irakiană a început o ofensivă pentru recucerirea părţii de vest a oraşului Mosul, al doilea ca mărime din Irak şi ultimul bastion al organizaţiei Statul Islamic (SI) în această ţară, transmite AFP. 

Potrivit unui comunicat guvernamental preluat de agenţie, premierul Haider al-Abadi a anunţat duminică "începerea operaţiunilor de eliberare a părţii de vest" din Mosul. 

Sectorul de est al oraşului a fost recucerit de armată în ianuarie, după o campanie împotriva SI începută în octombrie anul trecut, reaminteşte AFP.