Mircea Băsescu, la un pas de eliberare: DECIZIA instanței

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 19-02-2017 18:08
Actualizat: 19-02-2017 20:27

Fratele fostului președinte Traian Băsescu, Mircea Băsescu, este la un pas de eliberarea condiționată. Acesta a depus cerere de eliberare condiționată, care a fost acceptată de Judecătoria Medgidia.

Citește și: Cât de bogat este, de fapt, senatorul cunoscut drept 'Drujba lui Dumnezeu'

Citește și: PNL se implică în scandalul Codurilor Penale: 'Elaborăm un proiect'

Citește și: Ce ar spune oficialii de la Bruxelles despre Sorin Grindeanu: Dezvăluiri despre Guvern

Mircea Băsescu nu este la prima încercare de a obține eliberarea condiționată. În 6 octombrie, Judecătoria Medgidia a admis cererea lui Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, de eliberare condiţionată, însă decizia nu a fost definitivă, iar DNA a contestat-o și a câștigat în fața instanței.

Conform legii, el întruneşte condiţiile pentru eliberare condiţionată - are peste 60 de ani, deci execută doar o treime din pedeapsă, iar timp de 12 luni s-a aflat în arest preventiv sau la domiciliu.

În data de 16 iunie Curtea de Apel Constanţa a menţinut verdictul dat de Tribunal de condamnare a lui Mircea Băsescu la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel. Decizia Curţii de Apel a fost definitivă.