Forţele irakiene au ajuns în vecinătatea aeroportului din Mosul

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 20-02-2017 20:30

Forţele irakiene susţinute de americani au ajuns luni în vecinătatea aeroportului de la Mosul, după ce i-au alungat pe combatanţii grupării Stat Islamic (SI) de pe dealul din apropiere, a indicat armata irakiană într-un comunicat, citat de Reuters. Duminică, forţele irakiene au lansat o ofensivă pentru a cuceri partea de vest a oraşului Mosul aflată sub controlul jihadiştilor. Militanţii SI au fost alungaţi luna trecută din partea de est a oraşului, conform Agerpres.

Forţele irakiene vor să preia controlul aeroportului, aflat chiar la sud de Mosul, şi să-l transforme într-o bază de sprijin apropiată pentru ofensiva împotriva oraşului în sine.