Lavrov acuză serviciile de informaţii din SUA că monitorizează discuţiile ambasadorului Rusiei

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 21-02-2017 00:08

Serviciile de informaţii americane monitorizează discuţiile purtate de ambasadorul Rusiei în SUA, Serghei Kisliak, a declarat luni ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, în cadrul unei conferinţe de presă, relatează Russia Today. Lavrov a adăugat că oficialii din serviciile secrete americane chiar au recunoscut acest lucru în faţa jurnaliştilor.

'În legătură cu scandalul din jurul consilierului lui Trump, generalul Flynn, cei din serviciile americane de informaţii le-au spus jurnaliştilor, cu titlul oficial, dar păstrându-şi anonimatul, că discuţiile purtate de ambasador sunt în mod constant ascultate', a spus şeful diplomaţiei ruse. Sunt monitorizate inclusiv 'rapoartele transmise la Moscova despre activităţile lui de la Washington', a precizat Lavrov, conform Agerpres.

Ministrul de externe rus a îndemnat la vigilenţă faţă de activităţile celor care 'încearcă să supravegheze tot ce se întâmplă pe glob, inclusiv prin mijloace despre care se ştie că nu sunt tocmai legale'.