Undă VERDE la cannabis: În ce țară se LEGALIZEAZĂ cultivarea

Autor: Andrei Radu
Publicat: 22-02-2017 18:20
Actualizat: 22-02-2017 19:29

Camera inferioară a Parlamentului olandez a aprobat cultivarea cannabisului pe teritoriul Olandei printr-un proiect de lege votat astăzi în plen.

Proiectul de lege i-ar scuti de sancțiuni pe cultivatorii profesioniști care lucrează în condiții speciale, anunță Realitatea.net.

Citește și: Kim Kardashian de Rusia a fost umilită de hackeri: Ce au publicat aceștia / FOTO + VIDEO

Totuși, încă nu poate fi vorba despre o lege implementată, întrucât mai are nevoie de votul majorității din Senat. Deși comercializarea unor cantități mici de cannabis în cafenele a fost mult timp tolerată în Țările de Jos, cultivarea și vânzarea în cantități mai mari sunt interzise prin lege.

De multe ori, cafenelele apelează la rețele clandestine pentru a suplini cererea de cannabis.

Proiectul de lege de marți a fost înaintat de către un deputat din partea Partidului Liberal, D66, care a susținut de mult timp această inițiativă votată cu 77 de voturi pentru și 72 împotrivă.

Citește și: Tudor Gheorghe, alături de doi foști miniștri: Nu am făcut compromisuri pentru nunți

Cu toate acestea, se bănuiește că are puține șanse să treacă de Senat, sau Camera superioară a Parlamentului.