Ofensivă a armatei după o serie de atentate-sinucigaşe în Pakistan

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 22-02-2017 22:23

Armata pakistaneză a anunţat miercuri lansarea unei operaţiuni antiteroriste în întreaga ţară după o serie de atentate-sinucigaşe care au făcut peste 100 de morţi săptămâna trecută, informează AFP. "Armata pakistaneză a lansat operaţiunea Radd-ul-Fassad (eliminarea violenţei) în întreaga ţară", a anunţat armata într-un comunicat, la sfârşitul unei reuniuni la Lahore prezidată de şeful armatei, generalul Qamar Javed Bajwa.

Forţele de securitate pakistaneze sunt în stare de alertă după o serie de atentate-sinucigaşe comise săptămâna trecută în ţară, care au ucis peste 100 de persoane. Forţele aeriene şi navale, precum şi forţele de ordine "continuă să participe activ şi să sprijine eforturile de a elimina ameninţarea terorismului", adaugă comunicatul.

Joia trecută, un atentat revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) într-un sanctuar sufi la Sehwan (sud) a făcut 90 de morţi. Anterior, o serie de alte atentate-sinucigaşe revendicate de talibanii pakistanezi au lovit capitala culturală Lahore, făcând 14 morţi, precum şi Peshawar şi zonele tribale de la frontiera cu Afganistanul, conform Agerpres. Înainte de aceste atacuri, forţele armate pakistaneze erau angajate într-o serie de ofensive, în special în regiunile tribale din nord-vest, împotriva talibanilor şi insurgenţilor care au legături cu reţeaua Al Qaida.