Belgia va acorda persoanelor afectate de atentate statut similar cu victimele din război

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 24-02-2017 18:42

Persoanele cu care au avut de suferit în urma atentatelor petrecute la Bruxelles pe 22 martie 2016 vor beneficia de un statut similar victimelor din Al Doilea Război Mondial, conform unui proiect de lege aprobat de guvernul belgian, relatează agenţia EFE. Supravieţuitorii atentatelor, soldate cu 32 de morţi şi 324 de răniţi de 23 naţionalităţi, vor obţine un 'statut de solidaritate naţională' care le va permite accesul la un sistem de compensaţii în funcţie de gravitatea leziunilor, conform Agerpres.

Noile dispoziţii legale, aplicabile numai belgienilor şi cetăţenilor străini cu reşedinţa în Belgia, inclusiv belgienilor victime ale atentatelor în afara ţării, stabileşte un barem de indemnizaţii ce pot ajunge până la suma totală de 20.330 de euro pe an de persoană pentru răniţii rămaşi cu sechele în urma atentatelor teroriste. Vor fi acoperite de asemenea cheltuielile cu asistenţa psihologică. În mărturiile prezentate comisiei parlamentare care investighează atentatele de la Bruxelles, ce va publica în aprilie concluziile, două asociaţii ale victimelor au subliniat că aceşti oameni se simt abandonaţi de autorităţi, faţă de modul în care astfel de tragedii sunt tratate în ţări precum Franţa, Marea Britanie sau SUA.