Liderul taberei pro-BREXIT Nigel Farage se teme să iasă din casă. Motivul este ULUITOR

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 25-02-2017 17:15
Actualizat: 25-02-2017 18:59

Europarlamentarul Nigel Farage susţine că îi este teamă să se plimbe pe străzi din cauza modului în care presa britanică îl ”demonizează”. Recent, un protestatar aproape l-a lovit cu un ou pe fostul lider UKIP, în timp ce aceasta făcea campanie în Stoke Central, relatează BBC, citat de news.ro.

Farage a condamnat presa britanică într-un interviu recent, susţinând că jurnaliştii încearcă de ani ”să mă demonizeze şi să-mi strice reputaţia”.

De asemenea, europarlamentul a refuzat să exludă o posibilă întoarcere în politică, precizând că ”orice se poate întâmpla”.

Europarlamentar PSD: 'Am votat împotriva lui Liviu Dragnea'/ FOTO

Nigel Farage a explicat că trăieşte ca un ”prizonier virtual”, pentru că presa a ales să-i expună pe cei mai controversaţi membri ai formaţiunii eurosceptice într-o încercare evidentă de a compromite imaginea UKIP.

”Din cauza acestor oameni irelevanţi, care nu au absolut nicio poziţie, dar s-au alăturat unei organizaţii”.

Europarlamentarul a explicat că UKIP vrea să promoveze politici ”ale simţului comun”, în care oamenii nu vor găsi absolut nimic rasist, deşi formaţiunea a fost ilustrată într-un asemenea mod în presa din Marea Britanie.

Trump a strigat ADUNAREA: 'O nouă ORDINE este pe cale să se formeze'

Farage a vorbit inclusiv despre un incident din 2013, atunci când un fost politician UKIP a susţinut că ţările care primesc ajutoare guvernamentale sunt ”Bongo Bongo Land”.

Godfrey Bloom nu mai este în acest moment europarlamentar, dar a declarat că regretă folosirea expresiei controversate.

”A avut dreptate că trimitem ajutoare internaţionale către regimuri corupte din întreaga lume şi am putea să cheltuim acei bani acasă? Desigur că a avut dreptate. Voi ierta vreodată presa britanică pentru ce mi-a făcut? Nu”, a precizat Farage.

Europarlamentarul a sugerat inclusiv o posibilă întoarcere în politica din Marea Britanie, după ce s-a retras de la conducerea UKIP în urma victoriei înregistrată în referendum de tabăra Brexit.

De asemenea, aceasta nu a respins nici posibilitatea de a candida pentru poziţia de premier al Marii Britanii.