Înregistrare EXPLOZIVĂ din biroul unui şef de serviciu secret. Afaceri cu armament/ VIDEO

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 26-02-2017 21:45
Actualizat: 27-02-2017 00:52

Antena 3 a difuzat duminică seara, la emisiunea "Sinteza zilei", o înregistrare video din biroul unui șef de serviciu secret.

Înregistrarea a fost făcută în biroul generalului Gelu Drăjneanu, la acel moment şef al DGIPI (serviciul de informaţii al MAI). Directorul general al Romarm, Ioan Gârbăcea, dezvăluia afaceri cu implicaţii grave la cel mai înalt nivel. La discuţie a luat parte şi Nelu Zanica, cel care a ajuns ulterior adjuctul şefului DGIPI.

Vezi şi: Băsescu zguduie SRI: 'L-aş sfătui pe Hellvig să-şi pregătească valijoara'

În discuţie sunt menţionate numele lui Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, al lui Daniel Moldoveanu, fostul şef al Comunităţii de informaţii, şi Iulian Fota, consilierul pe securitate naţională al lui Traian Băsescu.

Directorul Romarm, Ion Gârbăcea, i-a vorbit șefului DGIPI despre privatizarea industriei de armament.

Filmarea secretă arată că informațiile privind afacerile de sute de milioane de dolari cu armament ajungeau la Gelu Drăjneanu, fostul șef DGIPI.

O persoană despre care se vorbește, dar nu se află în biroul respectiv, este Aurel Cazacu.

Cazacu era președinte al Consiliului de Administrație al Romarm, a fost și director general al Direcției Generale de Industrie de Apărare și Probleme Speciale din cadrul Ministerului Economiei. Cazacu a fost demis în momentul în care s-a aflat că fiica acestuia era asociată cu Mircea Băsescu în firma Desintco.

Aurel Cazacu era un apropiat al lui Mircea Băsescu.

Directorul Romarm, Ion Gârbăcea, vorbește în materialul video de mai sus despre faptul că i se pun bețe în roate și că nu are încredere în Aurel Cazacu.

Înregistrarea din biroul lui Gelu Drăjneanu a fost făcută în 2009.