Peste 30.000 de locuitori ai Sudanului de Sud s-au refugiat în Sudan, de la începutul lui 2017

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 26-02-2017 22:01

Peste 30.000 de locuitori ai Sudanului de Sud, afectaţi de foametea din ţara lor, şi-au găsit refugiu în Sudan de la începutul anului, iar alte zeci de mii de persoane vor face acelaşi lucru, a indicat duminică o agenţie a ONU, citată de AFP și preluat de agerpres.

Guvernul Sudanului de Sud, stat devenit independent după secesiunea din 2011, a declarat luni stare de foamete în mai multe regiuni ale ţării. Peste 100.000 de sud-sudanezi sunt afectaţi, potrivit organizaţiilor legate de ONU. Aproximativ 1 milion de oameni riscă să se confrunte cu aceeaşi problemă în următoarele luni. 

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (ÎCR) a precizat într-un comunicat că iniţial era aşteptată sosirea în Sudan a circa 60.000 de locuitori ai Sudanului de Sud pentru întreg anul 2017, dar "nivelul sosirilor a depăşit previziunile noastre". 

"Până acum, aproape 32.000 de refugiaţi au sosit în Sudan în 2017", a afirmat organizaţia citată. "Securitatea alimentară ar urma să se degradeze mai mult în viitoarele luni" în Sudanul de Sud, a adăugat aceasta. 

Conform ÎCR, refugiaţii au mers timp de 5-7 zile pentru a ajunge la frontiera sudaneză, iar 90% dintre noii sosiţi sunt femei şi copii. Numeroşi refugiaţi erau "extenuaţi şi în stare proastă de sănătate, majoritatea cu niveluri critice de malnutriţie". 

Organizaţia se aşteaptă la un flux continuu de refugiaţi în acest an şi s-a declarat îngrijorată de lipsa banilor pentru a face faţă situaţiei. 

Pentru 2017, ÎCR şi partenerii săi au solicitat, pentru refugiaţii din Sudanul de Sud, fonduri de circa 170 de milioane de dolari, dar până în prezent doar 5% din sumă a fost colectată. 

La începutul săptămânii, HCR a estimat la mai mult de 300.000 numărul sud-sudanezilor refugiaţi în Sudan de la începutul războiului din ţara lor. 

Devenit independent la finalul deceniilor de conflict cu Khartoumul, Sudanul de Sud a căzut din nou pradă războiului în decembrie 2013 când au izbucnit lupte în cadrul armatei naţionale, minată de disensiuni politico-etnice alimentate de rivalitatea de la vârful regimului. 

Conflictul, marcat de nenumărate atrocităţi, a făcut zeci de mii de victime, iar luptele continuă în ciuda unui acord de pace semnat în august 2016.