Tudorel Toader, despre controversatul proiect al GRAȚIERII din Parlament

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 28-02-2017 09:57

Ministrul Justiției Tudorel Toader a declarat marți că nu a văzut forma proiectului de grațiere și a refuzat să se exprime „în abstract”, precizând că astăzi va merge în Parlament pentru a-l studia.

Ministrul Justiției vorbeşte despre REVOCAREA şefei DNA

„Eu ieri vă spuneam și astăzi vă repet că nu am văzut forma proiectului de grațiere din Parlament. După ședința de la CSM, merg în Parlament și văd și eu proiectul. După ce îl văd, spuneam ieri că nu mă exprim în abstract, ci mă exprim în concret, după ce îl văd vă voi spune”, a spus ministrul Justiției, la sediul CSM.

Amintim că astăzi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ia în discuţie punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios cu privire la proiectul de Lege pentru graţierea unor pedepse. Această direcţie a emis un punct de vedere în care apreciază că graţierea în întregime a pedepselor de până la 5 ani inclusiv este de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială