Trei ani de închisoare pentru mituirea unui poliţist don Covasna

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 28-02-2017 16:23

Un bărbat în vârstă de 39 de ani din judeţul Covasna a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru mituirea unui poliţist. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Covasna remis marţi Agerpres, în urmă cu aproape doi ani, bărbatul a fost prins de către un poliţist în timp ce transporta material lemnos fără aviz de însoţire, iar pentru a nu-l sancţiona i-a oferit acestuia suma de 2.500 de lei.

Bărbatul a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru dare de mită, iar în cursul zilei de luni, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu cei din Valea Crişului l-au identificat pe raza comunei Moacşa şi au pus în executare mandatul emis de Tribunalul Covasna, transportându-l într-un penitenciar. Conform aceluiaşi comunicat, un alt bărbat din localitatea Moacşa, pe numele căruia Judecătoria Târgu Secuiesc a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost identificat de poliţişti şi transportat în penitenciar, având de executat o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni pentru infracţiuni silvice.