Lider PNL prevede: 'PSD va zice să mutăm banii, iar noi vom ridica mâna, de frică' / VIDEO

Autor: Cristi Șelaru
Publicat: 04-03-2017 21:39
Actualizat: 04-03-2017 22:42

Vicepreşedintele PNL, Cezar Preda, a susţinut, sâmbătă, la Consiliul Naţional de Coordonare, că liberalii nu se concentrează pe opoziţia la social-democraţi.

"În Parlament, când PSD va zice să mutăm banii de autostrăzi la salarii, noi vom ridica mâna de frică să nu zică lumea ca suntem împotriva creşterii salariilor", a spus Preda.

Citește și: A inceput caderea lui Dragnea. Va reusi sa pastreze puterea in PSD?

Liberalul a subliniat şi necesitatea clarificării legislaţiei în privinţa incompatibilităţilor şi răspunderii penale a aleşilor locali.

"Suntem apărătorii statului de drept, al mersului european, dar nu înseamnă să ne lăsăm primarii sau administraţia fără un cadru juridic corect, să ştie când ridică mâna", a spus vicepreşedintele PNL.

Citește și: STUDIU Românii vor ca Uniunea Europeană să le rezolve problemele din sistemul de sănătate

El a mai afirmat că, în opinia sa, PNL "încă nu este fuzionat", dar că până în 17 iunie vor fi preşedinţi unici de organizaţii în toată ţara.