Yemen: O dronă americană a ucis doi presupuşi membri ai grupării Al-Qaida (responsabil local)

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 05-03-2017 00:41

O dronă americană a ucis sâmbătă, în sudul Yemenului, doi presupuşi membri ai grupării Al-Qaida, a indicat un responsabil al securităţii yemenite, în timp ce Washingtonul şi-a multiplicat în ultimele zile loviturile împotriva jihadiştilor din această ţară, transmite AFP preluat de agerpres.

Raidul, care a avut loc la Ahwar, în sudul provinciei Abyan, a ucis doi presupuşi jihadişti care se aflau pe o motocicletă, a declarat oficialul citat. 

Pentagonul a afirmat vineri că forţele americane au efectuat în total peste 30 de atacuri, în două zile, contra luptătorilor Al-Qaida în peninsula arabică (Aqpa). 

Washingtonul consideră Aqpa ca fiind una dintre cele trei organizaţii cele mai ameninţătoare la adresa securităţii SUA şi susţine că gruparea încearcă în continuare să planifice atacuri asupra ţărilor occidentale.

Conform unor surse de securitate şi tribale, raidurile americane de joi şi vineri au făcut cel puţin 20 de morţi în rândurile jihadiştilor din provinciile Abyan, Chabwa (sud) şi Baida (centru).