Moscova reacţionează după ultimele teste cu rachete ale Phenianului

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 06-03-2017 13:55

Moscova este profund îngrijorată în legătură cu testele cu rachete balistice efectuate luni de Coreea de Nord în Marea Japoniei, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează Reuters, conform agerpres.

'Categoric, suntem profund îngrijoraţi - astfel de acţiuni conduc la o creştere a tensiunii în regiune şi, bineînţeles, în această situaţie Moscova solicită reţinere din partea tuturor părţilor', a afirmat Peskov în cadrul unei videoconferinţe cu jurnaliştii.

Nouă oameni au murit după prăbuşirea unui elicopter în Japonia - FOTO

Coreea de Nord a lansat luni mai multe rachete în Marea Japoniei, au declarat surse militare de la Seul pentru agenţia sud-coreeană de presă Yonhap.

Premierul japonez Shinzo Abe, citat de Reuters, a susţinut că ar fi vorba de patru rachete, dintre care trei au ajuns în zona economică exclusivă a Japoniei. Guvernul de la Tokyo a înaintat un protest către Phenian, a precizat el.

Un purtător de cuvânt al executivului nipon a vorbit de "o ameninţare gravă la adresa securităţii naţionale", dar a afirmat că potrivit informaţiilor preliminare nu au fost afectate nave sau avioane din zona respectivă.