Merkel: Nu există nicio justificare pentru comparaţia cu regimul nazist făcută de Erdogan

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 06-03-2017 21:32

Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni că nu există "absolut nicio justificare" pentru comparaţia făcută de preşedintele turc Tayyip Erdogan între acţiuni ale regimului nazist şi interzicerea de către autorităţile din Germania a unor manifestaţii cu caracter politic în cadrul comunităţii turce, transmite Reuters. Merkel a spus că declaraţiile liderului de la Ankara nu fac decât să trivializeze suferinţa celor afectaţi de crimele împotriva umanităţii comise de regimul nazist şi că afirmaţiile sunt cu atât mai nefericite în contextul numeroaselor legături dintre cele două state NATO, conform Agerpres.

Cancelarul german a recunoscut că există profunde diferenţe de opinie între Berlin şi Ankara pe teme precum libertatea presei şi arestarea jurnalistului german de origine turcă Deniz Yucel, dar că Germania îşi menţine angajamentul faţă de libertatea presei şi libertatea de expresie şi de adunare. Merkel a afirmat că politicienilor turci care vor să facă în Germania campanie pentru referendumul constituţional din aprilie li se va permite să vină, câtă vreme îşi anunţă din timp sosirea şi respectă legislaţia germană.