Accident rutier în Rondul Mogoşoaia cu o ambulanţă SMURD implicată

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 06-03-2017 22:11

Un accident rutier s-a produs luni seara în Rondul Mogoşoaia, fiind implicată o autospecială SMURD, care se deplasa la un caz medical, şi un autoturism, au anunţat oficiali ai Brigăzii Rutiere a Capitalei. Potrivit acestora, în urma accidentului, trei persoane au fost rănite uşor - două din autoturism şi un cadru medical aflat în ambulanţă -, care au fost transportate la spital, conform Agerpres.

Autospeciala SMURD nu transporta pacient, avea mijloacele acustice şi luminoase în funcţiune, au adăugat oficialii citaţi. Din primele informaţii, accidentul ar fi avut loc din cauza neacordării de prioritate.