Rata natalităţii din Italia, la un minim istoric în 2016

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 06-03-2017 22:56

Rata natalităţii în Italia a atins în 2016 un minim istoric, în condiţiile unei populaţii tot mai îmbătrânite, potrivit celui mai recent raport al Institutului naţional de statistică (ISTAT), transmite luni AFP. Anul trecut, în Italia s-au născut 474.000 de copii, cu aproape 12.000 mai puţini decât în 2015, reprezentând o scădere cu 2,4%. Totodată, rata fecundităţii a coborât pentru al şaselea an consecutiv, la 1,34 copii născuţi de o femeie de vârstă fertilă.

Concomitent cu scăderea natalităţii, în Italia se înregistrează şi o îmbătrânire demografică: aproape un locuitor din patru (22,3%) a depăşit vârsta de 65 de ani, în timp ce vârsta medie a populaţiei a ajuns la 44,9 ani. Această nouă scădere a ratei natalităţii este rezultatul 'dificultăţilor şi incertitudinilor economice în care se găsesc familiile italiene', a comentat Codacons, principala asociaţie a consumatorilor din Italia. Situaţia face 'tot mai dificil pentru familii să crească un copil', a declarat preşedintele asociaţiei, Carlo Rienzi, care a estimat la 10.000 de euro 'costul' anual al creşterii unui copil de vârstă mică, anunţă Agerpres. Italia se află, alături de Spania şi Germania, printre ţările europene cu cea mai scăzută rată a natalităţii.