TRAGEDIE: Cel puțin 30 de morți în urma unui ATENTAT sinucigaș la o NUNTĂ, în Irak - VIDEO

Autor: Andrei Radu
Publicat: 09-03-2017 07:11
Actualizat: 09-03-2017 08:07

Cel puţin 30 de oameni au fost ucişi miercuri într-un dublu atentat sinucigaş, la o nuntă din satul irakian Hajaj de lângă oraşul Tikrit, la nord de Bagdad, transmite DPA.

Au fost cel puţin patru atacatori, potrivit televiziunii irakiene Sumaria. Aceştia au detonat centurile cu explozibili pe care le purtau, rănind alte 26 de persoane, au afirmat surse medicale şi din forţele de securitate.

Citește și: Declaraţii incendiare ale lui Dodon:'Moldova se va rupe în bucăţi,o parte ajunge la România'/VIDEO

De teama unor noi atacuri, autorităţile au impus restricţii de circulaţie, conform Agerpres.

Atacul nu a fost încă revendicat. DPA afirmă că ar putea fi vorba de represalii ale grupării Statul Islamic la ofensiva militară irakiană de la Mosul.