Winnie Mandela, INTERNATĂ în spital

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 10-03-2017 12:39

Militanta anti-apartheid Winnie Madikizela-Mandela, fosta soţie a preşedintelui defunct al Africii de Sud, Nelson Mandela, a fost internată miercuri la un spital din Johannesburg, unde efectua un control de rutină, a declarat vineri purtătorul său de cuvânt, Victor Dlamini, pentru postul de televiziune eNCA, informează Reuters, conform agerpres.

În urma verificărilor, medicii au decis să o interneze câteva zile ca să o ţină sub observaţie. "Am fost alături de ea şi se simte bine", a spus Dlamini.

Elicopter PRĂBUŞIT în Istanbul. Oameni de afaceri ruşi se aflau la bord. NU sunt supravieţuitori

Winnie Madikizela-Mandela, în vârstă de 80 de ani, a fost spitalizată anul trecut pentru mai multe săptămâni, ca urmare a unei intervenţii chirurgicale la coloana vertebrală.

În cei 27 de ani în care Nelson Mandela a fost încarcerat pentru lupta contra apartheid-ului, Winnie Madikizela-Mandela a militat pentru eliberarea lui şi pentru drepturile cetăţenilor de culoare din Africa de Sud. A fost, la rândul ei, reţinută, anchetată şi arestată pentru campaniile derulate.