Campania în Turcia: Oficialii turci nu pot invoca drepturi constituţionale germane

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 10-03-2017 16:31

Curtea Constituţională a Germaniei a decis că oficiali guvernamentali turci nu pot invoca drepturi constituţionale germane pentru a avea apariţii de campanie pe teritoriul acestei ţări, transmite vineri Reuters. Hotărârea a venit în urma unei plângeri depuse de un cetăţean german împotriva prezenţei, pe 18 februarie, a premierului turc Binali Yildirim la un miting de campanie în oraşul Oberhausen, pentru susţinerea referendumului din 16 aprilie de creşterea a prerogativelor prezidenţiale în Turcia.

Curtea Constituţională a respins plângerea, constatând că nu au fost încălcate drepturi cetăţeneşti. Cu toate acestea, instanţa a stabilit că preşedintele turc şi alţi oficiali nu pot invoca drepturi constituţionale germane pentru a intra pe teritoriul ţării sau pentru a-şi justifica discursurile. Purtătorul de cuvânt al ministrului german de externe Sigmar Gabriel a declarat că nu se aşteaptă ca decizia Curţii să modifice poziţia guvernului faţă de apariţiile miniştrilor turci, găzduite în general de organizaţii private ce intră sub incidenţa legilor germane. Totuşi, a precizat el, Berlinul a spus foarte clar că se aşteaptă ca oficialii turci să respecte legile germane şi regulile decenţei.

Potrivit unui sondaj realizat de Forschungsgruppe Wahlen pentru postul ZDF şi publicat vineri, 83% dintre respondenţi cred că politicienilor turci nu ar trebui să li se permită să desfăşoare campanie pentru referendumul constituţional pe teritoriul Germaniei. Martin Schulz, candidatul la funcţia de cancelar din partea social-democraţilor, a declarat pentru cotidianul Bild că Recep Tayyip Erdogan, în calitate de preşedinte al unei ţări aliate, este binevenit într-o vizită, însă conflictele politice interne din Turcia nu ar trebui exportate în Germania, conform Agerpres.

Guvernul turc desfăşoară o amplă campanie de a atrage sprijinul celor 1,5 milioane de turci care trăiesc în Germania şi au drept de vot la referendum. Discursuri programate ale altor oficiali turci, inclusiv ale miniştrilor justiţiei şi economiei, în alte oraşe germane au fost interzise între timp de autorităţile locale, care au invocat motive de securitate. Deciziile au fost criticate vehement de Turcia, preşedintele Erdogan comparându-le cu 'practici naziste'. 'Când oficiali guvernamentali turci ne acuză de tactici naziste, vorbim de încălcarea unei linii roşii. Acesta e momentul în care un cancelar trebuie să spună: 'Destul'', a reacţionat Martin Schulz.