Omul lui Klaus Iohannis, atac GRAV la adresa Guvernului: 'Nu există deserviciu mai mare'

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 12-03-2017 16:29

Consilierul prezidenţial Leonard Orban a declarat, duminică, la Digi 24, că nu crede că România ar fi putut să-şi facă un deserviciu mai mare decât cu adoptarea Ordonanţei 13, subliniind că acest lucru a dat argumente celor din UE care au blocat aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen. "Nu cred că puteam să ne facem un deserviciu mai mare decât cel pe care l-am făcut cu adoptarea OUG 13. Practic, am dat argumente celor care au spus şi care ne-au blocat în ceea ce priveşte spaţiul Schengen că nu suntem convinşi că progresele, care sunt remarcabile, sunt ireversibile. Am arătat că nu sunt ireversibile şi că oricând se poate întâmpla ceva ca lucrurile să se întoarcă", a afirmat Leonard Orban, întrebat în legătură cu posibilitatea ridicării Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi Ordonanţa 13.

Citește și: Un nou protest de amploare anunţat duminică: Mii de oameni şi-au anunţat prezenţa în stradă

El a adăugat că este bine că Ordonanţa 13 a fost abrogată, acest lucru fiind văzut pozitiv de oficialii europeni, însă există temeri că lucrurile s-ar putea repeta. "E bine că OUG 13 a fost abrogată şi e un lucru care a fost văzut pozitiv. Dezastrul nu a fost foarte mare. E evident că s-a consolidat lipsa de încredere în faptul că noi suntem capabili să asigurăm această ireversibilitate. Există o anumită neîncredere, clar, la nivelul instituţiilor europene, la nivelul unor state membre cu privire la direcţia noastră. (...) Preşedintele a dat clar garanţii că, în limita competenţelor pe care le are, va încerca să asigure continuarea acestor eforturi. Întotdeauna există o anumită neîncredere, după ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat, evident există semne de întrebare şi evident că nu şterg cu buretele odată ce ordonanţa a fost abrogată, că există temeri că lucrurile s-ar putea repeta", a mai spus Orban.

Citește și: DOLIU Simona Halep, cu ochii în lacrimi: Veste teribilă primită în Statele Unite

În opinia sa, MCV va trebui, "mai devreme sau mai târziu", să se finalizeze. "Părerea mea personală este că mai devreme sau mai târziu acest mecanism trebuie să se finalizeze, pentru că el este tratat într-o cheie politică - nu numai la Bucureşti, şi de către state membre şi instituţii europene. Pot să vă dau exemple foarte clare când existenta MCV a fost utilizată de anumite state membre sau de anumiţi actori contra unor interese pe care le-am avut. Cel mai simplu exemplu e aderarea la spaţiul Schengen", a arătat el.