CSM Bucureşti a pierdut o jucătoare importantă: Simone Bohme a semnat cu o echipă maghiară

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 13-03-2017 16:10

Daneza Simone Bohme a fost transferată de CSM București la începutul lunii ianuarie, însă astăzi a semnat o înțelegere cu gruparea ungară Siofok.

Extrema dreapta în vârstă de 25 de ani a semnat o înțelegere valabilă pentru doi ani cu Siofok, după ce inițial a fost transferată de gruparea bucureșteană pentru a o înlocui pe Cristina Vărzaru, conform gsp.ro. Transferul jucătoarei a fost confirmat de site-ul oficial al maghiarilor, unde a fost publicată și o fotografie cu Bohme, în timp ce aceasta semna contractul.