PNL îi propune pe Radu Carp şi Irina Cornişteanu la ICR

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 13-03-2017 17:10

PNL îi propune pe Radu Carp, secretar executiv al partidului, şi Irina Cornişteanu, director al ICR Viena, pentru funcţiile de preşedinte, respectiv vicepreşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), a anunţat luni preşedintele interimar al liberalilor, Raluca Turcan. "PNL va face două propuneri pentru Institutul Cultural Român - doi oameni de cultură, doi oameni profesionişti din domeniu, care pot să gestioneze interesele culturale ale României în străinătate. Pentru funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român îl vom propune pe dl. profesor universitar Radu Carp şi pentru funcţia de vicepreşedinte al Institutului Cultural Romîn pe doamna Irina Cornişteanu - director al ICR Viena", a spus Turcan, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

Potrivit liderului PNL, coaliţia de guvernare intenţionează să politizeze ICR, conform Agerpres. "Aceasta este varianta pe care PNL o pune pe masa coaliţiei de guvernare, care din informaţiile noastre intenţionează să politizeze această instituţie importantă", a afirmat Turcan.