Brexitul în linie dreaptă: Decizie de ULTIMĂ ORĂ a Parlamentului britanic

Autor: Andrei Radu
Publicat: 14-03-2017 06:25
Actualizat: 14-03-2017 07:25

Parlamentul britanic a aprobat luni seara proiectul de lege privind Brexitul, fapt care va permite guvernului condus de conservatoarea Theresa May să activeze procesul de ieşire a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), transmit agenţiile internaţionale de presă.

Camera Lorzilor a acceptat legea aşa cum a fost votată în cursul serii şi de Camera Comunelor, fără amendamentele pe care le introdusese cu câteva zile în urmă ce vizau protejarea celor trei milioane de cetăţeni europeni care trăiesc în Regatul Unit şi acordarea ultimului cuvânt parlamentului în privinţa acordului final cu Bruxelles-ul.

Citește și: Turcia ARUNCĂ Europa pe marginea prăpastiei: Decizia luată de Ankara în care și România e vizată

Cu 274 de voturi pentru şi 135 contra, parlamentarii au renunţat la amendamentul privind cetăţenii europeni, în timp ce cu 274 de voturi pentru şi 118 împotrivă au eliminat cel de-al doilea text, care prevedea că parlamentul poate respinge viitorul acord negociat cu UE, transmite EFE.

Purtătoarea de cuvânt a opoziţiei laburiste în Camera Lorzilor, Dianne Hayter, a declarat că formaţiunea sa a renunţat să prelungească procedura de adoptare a legii odată ce majoritatea conservatoare din Camera Comunelor a arătat clar că "Guvernul nu va ceda".

În ultimele zile s-a speculat că şefa guvernului ar putea activa chiar marţi articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care declanşează Brexitul, însă purtătorul său oficial de cuvânt a exclus această variantă luni după-amiaza, anunță Agerpres.

Acesta a indicat că Theresa May va aştepta să facă acest pas până la finalul lunii, termenul maxim pe care ea însăşi l-a fixat pentru a notifica Bruxelles-ul privind ieşirea Regatului Unit din UE.