Manuel Valls DEZMINTE o susţinere electorală pentru Emmanuel Macron

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 14-03-2017 10:46

Fostul premier socialist francez Manuel Valls a dezminţit o informaţie de presă conform căreia s-ar pregăti să-şi cheme susţinătorii să voteze în favoarea centristului Emmanuel Macron, înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale, transmite AFP, conform agerpres.

Dezminţirea a survenit în ajunul unei noi reuniuni a aliaţilor politici ai lui Valls, divizaţi în ce priveşte chestiunea unui posibil sprijin faţă de Macron.

Rusia intervine în Libia. Trupe de commando aşteaptă ORDINUL la graniţă

Manuel Valls a fost învins de Benoît Hamon în alegerile primare ale stângii. Macron a demisionat din guvernul premierului Valls, unde ocupa postul de ministru al economiei, spre a se repoziţiona la centru şi a candida la prezidenţiale fără a mai trece testul alegerilor primare.

Întrebat cu privire la un articol ce urma să apară în cotidianul Le Parisien de marţi, intitulat 'Prezidenţiale: Valls va chema la susţinerea lui Macron încă din primul tur', dând de înţeles că aceasta s-ar putea întâmpla chiar marţi, fostul premier a indicat în cursul serii pentru AFP că 'a dezminţit această informaţie' prin anturajul său apropiat. 'Nimic din acest articol nu este adevărat, în afara faptului că va fi o reuniune marţi', a declarat pentru AFP Carlos da Silva, mâna dreaptă a lui Valls şi supleantul său în Adunarea Naţională.

Reuniunea urmează să aibă loc în cursul serii în sediul la Adunării, cu uşile închise, fiind aşteptaţi între 200 şi 300 de participanţi.

În timp ce Macron este bine plasat în sondaje pentru a se confrunta în turul decisiv cu Marine Le Pen, candidata Frontului Naţional, şi a o învinge, candidatul dreptei, François Fillon, este fragilizat de scandalul presupuselor angajări fictive ale unor membri ai familiei sale, iar învingătorul în primarele socialiştilor, Benoît Hamon, se află la o distanţă considerabilă în intenţiile de vot.

Printre aliaţii lui Valls, 'opiniile sunt împărţite', între cei care apără o poziţie 'legitimistă', dar 'tăcută', în favoarea lui Hamon, cei care susţin o raliere în spatele lui Macron dacă acesta va ajunge în turul al doilea, şi cei care fac presiuni pentru susţinerea centristului încă înaintea primului tur, potrivit unei surse din anturajul lui Valls.