Reacţia lui Tillerson după ce Trump a anunţat că taie bugetul Depatamentului de Stat

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 16-03-2017 10:23

Secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson, a declarat joi că nivelul cheltuielilor din trecut ale instituţiei pe care o conduce nu poate fi suportat pe termen lung şi că a acceptat bucuros "provocarea" lansată de preşedintele Donald Trump prin propunerea de a reduce bugetul departamentului, transmit Reuters şi AFP, potivit agerpres.

Casa Albă propune un buget comun de 25,6 miliarde de dolari pentru departamentul de Stat şi USAID, suma fiind cu 28% mai mică decât cheltuielile actuale, potrivit unor documente furnizate joi de administraţia Trump.

Donald Trump şi-a găsit aliatul împotriva 'presei mincinoase': 'Nu aş fi unde sunt fără Twitter'

"E limpede că nivelul la care au ajuns cheltuielile Departamentului de Stat nu este durabil", a spus Tillerson la o conferinţă de presă organizată la Tokio, în marja primului său turneu asiatic în calitate de şef al diplomaţiei americane.

În proiectul de buget, suma de 3,1 miliarde de dolari alocată sprijinului acordat Israelului în domeniul securităţii a rămas aceeaşi. În schimb, a fost redusă contribuţia către Organizaţia Naţiunilor Unite şi către programele de schimburi culturale şi către cele privind schimbările climatice.