Chelsea Clinton scrie o carte pentru copii despre marile figuri feminine din istoria SUA

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 16-03-2017 23:25

Fiica fostului preşedinte american Bill Clinton şi a fostei candidate democrate la preşedinţia SUA Hillary Clinton pregăteşte o carte pentru copii care va prezenta portrete ale marilor figuri feminine, relatează AFP. Cartea, care se va numi "She Persisted", este consacrată unui număr de "13 femei americane care au schimbat lumea", potrivit coperţii postate pe Twitter de Chelsea Clinton (37 de ani), şi va fi lansată la 30 mai.

"Perseverenţa a schimbat cursul istoriei. Sunt cu adevărat încântat de poveştile acestor fete şi femei care nu s-au oprit la un refuz", a scris joi mama a doi copii în vârstă de 2 ani şi respectiv nouă luni. Potrivit mai multor media americane, cartea va fi publicată de editura Penguin Random House. AFP a contactat editura, dar nu a primit până acum o confirmare a informaţiei. "Am scris această carte pentru toţi cei care au vrut să vorbească dar cărora li s-a spus să tacă, toţi cei trataţi ca inferiori", a scris Chelsea Clinton într-o declaraţie reluată de mai multe media, conform Agerpres.

Primele 12 personalităţi feminine abordate în carte sunt Harriet Tubman, Helen Keller, Nellie Bly, Maria Tallchief, Claudette Colvin, Clara Lemlich, Ruby Bridges, Margaret Chase Smith, Sally Ride, Florence Griffith Joyner, Oprah Winfrey şi Sonia Sotomayor. Identitatea celei de a 13-a femei nu a fost dezvăluită, dar presa americană a speculat asupra faptului că ar putea fi vorba despre Hillary Clinton, notează AFP.