El e omul care i-a luat locul lui Vasile Turcu

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 17-03-2017 00:12

Consiliul de Conducere al Confederației Patronale din Industrie, Agricultură, Construcții și Servicii din România (CONPIROM) l-a desemnat pe Mihai Victor Rohan în funcția de președinte interimar al Confederației, după decesul omului de afaceri Vasile Turcu.

Mihai Victor Rohan a fost, până acum, prim-vicepreședinte al CONPIROM. El a preluat funcția de președinte până la prima Adunare Generală a membrilor Confederației.

Citește și: SCANDAL SEXUAL la Casa Albă: S-a cuplat, însurat fiind, cu soția fratelui său mort

De asemenea, funcția de prim-vicepreședinte a fost preluată de Ionel Borș, country manager pentru România al ArcelorMittal Galați.

Omul de afaceri Vasile Turcu (62 de ani) a decedat în urmă cu o săptămână. Miercuri, 1 martie, Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că Turcu ar fi încercat să se sinucidă prin spânzurare. El a fost preluat de către un echipaj de salvare și transportat la Spitalul de Urgență Floreasca, unde ulterior a decedat. Poliția a declanșat cercetări în acest caz.