Fost șef de poliție din Vaslui, condamnat pentru delapidare și fals intelectual

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 17-03-2017 08:52

Magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi l-au condamnat la patru ani de închisoare cu executare pe fostul şef al Poliţiei Locale Vaslui, Laurenţiu Turbatu, acuzat de delapidare, fals intelectual, instigare la fals şi uz de fals, informează agerpres.ro

Pedeapsa este una definitivă, potrivit portalului instanţei ieşene. 

Turbatu fusese condamnat iniţial de magistraţii vasluieni la cinci ani de închisoare şi plata unei amenzi penale de 200.000 lei.

Percheziții de AMPLOARE la cel mai mare clan de cămătari: Prejudiciu de 3,5 milioane de euro


El a fost acuzat că a iniţiat şi constituit un grup infracţional format din mai mulţi agenţi din cadrul instituţiei, având ca activitate infracţională întocmirea de documente financiar-contabile false, în vederea decontării contravalorii de carburant auto, încasată de către liderul grupului.

Traian Băsescu, o nouă previziune APOCALIPTICĂ: Ce mesaj le transmite liberalilor


"Expertiza contabilă a scos la iveală că între consumul de combustibil înregistrat în foile de parcurs şi cel calculat conform kilometrajului înregistrat la bordul mijloacelor auto este o diferenţă de 53.802,32 litri. Pentru efectuarea calculului au fost stabilite preţurile medii ale carburantului practicate de furnizori în perioada supusă expertizei", au arătat, în rechizitoriu, procurorii vasluieni. 

În 2011, DNA Iaşi a declinat cauza către Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru continuarea cercetărilor. 

Prejudiciul cauzat Poliţiei Locale Vaslui este de peste 200.000 de lei. Pe bunurile lui Turbatu a fost deja instituit sechestru asiguratoriu. Laurenţiu Turbatu a deţinut funcţia de şef al Poliţiei Locale Vaslui timp de 12 ani, după care a fost angajat în cadrul Consiliului Judeţean Vaslui.