Fiica 'Rasputinei' este EXTRĂDATĂ din Danemarca

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 17-03-2017 12:21

Autorităţile judiciare din Danemarca au decis vineri să o extrădeze pe fiica sud-coreencei Choi Soon-sil, aflată în centrul unui uriaş scandal de corupţie care a provocat demiterea preşedintei Park Geun-hye la Seul, transmite AFP, conform agerpres.

Chung Yoo-ra, 20 de ani, fiica fostei confidente a preşedintei, este de asemenea implicată în scandal, iar Seulul cerea extrădarea sa.

Reporterul britanic, care INVENTASE traficanţi de arme în România, şi-a văzut moartea cu ochii

Mama sa a fost supranumită 'Rasputina' de către media sud-coreene şi este suspectată că a profitat de relaţiile sale pentru a extorca milioane de dolari de companii din ţară.

Tânăra a fost încarcerată în Danemarca la începutul lunii ianuarie, iniţial până la 30 ianuarie, pentru că îi expirase viza. Parchetul de la Seul a emis un mandat de arestare împotriva sa.

"După ce a examinat cererea de extrădare a Coreii de Sud, considerăm că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru extrădarea sa", a precizat într-un comunicat Mohammad Ahsan, director adjunct al procuraturii.

Chung Yoo-ra, care spune că este nevinovată, are trei zile la dispoziţie pentru a face apel în instanţele daneze.

Conform presei, Chung Yoo-ra, pasionată de echitaţie, a cumpărat în trecut cai antrenaţi în Danemarca. După arestare, ea a explicat poliţiei că se află în Danemarca din cauza activităţilor sale sportive.

Siria spune că a doborât un avion militar israelian. Reacţia imediată a Tel Avivului

Într-una din ramificaţiile scandalului care a zguduit Coreea de Sud, Choi Soon-sil este acuzată că şi-a folosit relaţiile pentru ca fiica sa să ajungă la o mare universitate din ţară, în detrimentul altor candidaţi mai pregătiţi.

Choi Soon-sil este ea însăşi judecată pentru că s-a folosit de relaţia cu Park Geun-hye pentru a constrânge diverse companii să ofere aproape 70 de milioane de dolari pentru câteva fundaţii dubioase.

Fosta preşedintă este acuzată de complicitate şi că i-a permis prietenei sale să se amestece în probleme de stat.