Decizie tragicomică în Liga 1: Un antrenor a fost DEMIS după ce echipa sa a câștigat

Autor: Andrei Radu
Publicat: 20-03-2017 18:32

ASA Târgu Mureș l-a demis pe Ilie Stan de la cârma echipei chiar după prima victorie în campionat, care a venit sâmbătă împotriva Concordiei Chiajna, scor 2-1.

Sursele GSP.ro susțin că Adrian Falub (45 de ani) a ajuns la o înțelegere cu conducerea lui ASA și va fi noul antrenor al târgmureșenilor!

Ilie Stan a ajuns la ASA în iarnă în locul lui Dan Alexa, care între timp a ajuns la Concordia Chiajna.

Citește și: Costel Gâlcă a fost DEMIS: A rezistat mai puțin de șase luni la echipa sa din Arabia Saudită

"Conducerea clubului ASA Tîrgu-Mureș anunță încetarea, pe cale amiabilă, a raporturilor contractuale cu antrenorul principal Ilie Stan.

Ținem să-i mulțumim tehnicianului Ilie Stan pentru munca profesionistă depusă în ultimele luni la clubul nostru, reușind într-un timp scurt timp să închege o echipă competitivă, cu șanse de a se salva de la retrogradare.

Mulțumim pentru tot și mult success în carieră!

Comunicat oficial ASA

Antrenori demiși / demisionari (11): Dario Bonetti (et. 3), Cristian Petre (et. 7 / pe bancă în perioada în care Şumudică a fost suspendat), Nicolo Napoli (et. 11), Emil Săndoi (et. 14), Emil Ursu (et. 21), Dan Alexa (et. 21), Petre Grigoraș (et. 21), Ioan Andone (et. 23), Leo Grozavu (et. 26), Florin Marin (et. 26), Alin Bordeanu (et. 1 play-out), Ilie Stan (et. 2 play-out)

ASA Târgu Mureș e pe ultimul loc în play-out, cu doar 9 puncte.