Traian Băsescu, VICTORIE URIAȘĂ în instanță. Este din nou cetățean al Republicii Moldova

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 21-03-2017 13:35

Traian Băsescu este din nou cetățean al Republicii Moldova întrucât Judecătoria Chișinău a suspendat luni decretul lui Igor Dodon de retragere a cetățeniei fostului președinte român, potrivit timpul.md.

Traian Băsescu a solicitat ajutorul avocatului și a înaintat o cerere prealabilă președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon. Acesta a cerut ca ca decretul privind retragerea cetățeniei să fie anulat.

La începutul lunii martie, avocatul reclamantului a intrat în posesia scrisorii în care se comunica faptul că cererea a fost respinsă, însă nu exista nici un fel de motivație juridică care să-i susțină decizia.

Astfel, pe 16 martie 2017, Traian Băsescu a înaintat Judecătoriei Chișinău o cerere de chemare în judecată împotriva președintelui moldovean, argumentând că solicitarea revocării Decretului nr. 16-VIII a fost emisă contrar legii.

Pe 20 martie, Judecătoria Chișinău a admis cererea reclamantului de asigurare a acțiunii. Instanța a decis suspendarea executării decretului, astfel că Traian Băsescu este din nou cetățean moldovean.

Încheierea de suspendare poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.