Adrian Ungur, calificat în sferturile turneului futures de la Santa Margherita din Italia

Autor: Andrei Radu
Publicat: 23-03-2017 11:58

Tenismanul român Adrian Ungur s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului futures de la Santa Margherita (Italia), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, după ce a dispus cu 6-3, 4-6, 6-0 de italianul Antonio Campo.

Ungur (32 ani, 316 ATP) s-a impus într-o oră și 52 de minute în fața unui adversar mai tânăr cu nouă ani, dar mult mai slab clasat în ierarhia mondială (locul 1.231). Croatul Viktor Galovic (26 ani, 537 ATP) va fi următorul adversar al românului, anunță Agerpres.

Citește și: Victorie URIAȘĂ pentru Sorana Cîrstea: A bătut-o pe campioana olimpică Monica Puig

Alți doi români au pierdut meciurile susținute în optimi. Nicolae Frunză (19 ani, 565 ATP) a fost învins cu 7-6 (4), 7-5 de rusul Aleksei Vatutin (24 ani, 284 ATP). Dragoș Dima (24 ani, 298 ATP), al doilea român din ierarhia mondială, a fost întrecut cu 3-6, 6-4, 4-6 de italianul Andrea Basso (23 ani, 566 ATP).

La dublu, perechea Nicolae Frunză/Adrian Ungur s-a calificat în sferturi după 6-3, 6-4 cu italienii Alessandro Ingarao/Antonio Zuccam, următorii adversari pentru favoriții numărul doi fiind marocanul Reda El Amrani și rusul Aleksei Vatutin.

Dragoș Dima și Juan Pablo Paz (Argentina) au trecut cu 4-6, 6-3, 10-6 de italienii Luca Prevosto/Alexander Weis, iar în sferturi vor juca împotriva altei perechi din Peninsulă, Antonio Campo/Davide Della Tommasina.