Francois Hollande vrea să împiedice populismul să câştige alegerile în Franța

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 27-03-2017 18:17

Preşedintele francez Francois Hollande şi-a trasat luni o ultimă misiune înainte de sfârşitul mandatului său, în mai, aceea de "a evita ca populismul, naţionalismul, extremismul să câştige" în lume şi în mod concret în Franţa, informează AFP. "Mai am de făcut ca populismul, naţionalismul, extremismul să nu câştige, inclusiv în propria mea ţară", a subliniat şeful statului francez în timpul unei conferinţe internaţionale la Singapore.

"Respingerea (populismului) nu este o misiune doar a preşedintelui republicii, aceasta este o problemă a cetăţenilor, o problemă a celor responsabili care, la un moment sau altul, trebuie să-şi ridice vocea", a adăugat el. "În ceea ce mă priveşte, voi continua să vorbesc atât cât va fi necesar şi să fac în aşa fel încât ceea ce fac în calitate de preşedinte să poată avea o urmare", a continuat Hollande fără a face alte precizări, evocând acţiunea sa la adresa Asiei, Africii, Orientul Mijlociu şi "desigur" a Europei, conform Agerpres.

"În ceea ce priveşte activităţile private, nu aveam aşa ceva înainte, nu am în timpul preşedinţiei mele, vă asigur, şi nu voi avea nici după", a dat el asigurări ca răspuns la întrebarea unui patron francez care făcea aluzie la Nicolas Sarkozy, intrat în Consiliul de Administraţie al grupului hotelier Accor. Evocând situaţia internaţională şi alegerea omologului său american Donald Trump, Hollande a atenţionat din nou împotriva "tentaţiei de autorepliere", pledând dimpotrivă pentru "multilateralism" şi o "mondializare cu reguli".

Francois Hollande urmează să plece luni seara din Singapore spre Malaezia, înainte de a ajunge miercuri în Indonezia, în cadrul turneului său în Asia de Sud-Est, ultimul înainte de încheierea mandatului său.