Critici ai guvernului turc, înregistraţi şi supuşi unor presiuni în Suedia

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 28-03-2017 23:22

Critici ai guvernului turc în Suedia sunt înregistraţi şi supuşi unor presiuni de către susţinători ai guvernului turc, a anunţat marţi postul de radio suedez, relatează DPA. Postul de radio a citat o înregistrare atribuită liderului grupului de lobby, cu baza în Suedia, care are legături puternice cu partidul preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP).

Potrivit înregistrării, Ozer Eken a fost auzit încercând să recruteze şi să exercite presiune asupra unui membru al unei mişcări legate de clericul Fethullah Gulen, pe care Erdogan l-a acuzat de plănuirea loviturii militare de stat care a eşuat în luna iulie. 'Dacă ajuţi statul, statul te va ajuta', a afirmat Eken, potrivit înregistrării. Acesta a negat, totuşi, orice implicare. Informaţiile difuzate de postul de radio suedez au citat de asemenea alte documente care indicau aparent faptul că unii criticii ar fi fost înregistraţi, conform Agerpres. După tentativa de lovitură de stat din Turcia, mii de persoane au fost arestate în Turcia sau au fost concediate în cadrul unei acţiuni a guvernului turc împotriva dizidenţilor.