Antoni Macierewicz: Putem în sfârşit să spunem că ne simţim în siguranţă

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 28-03-2017 23:35

Ministrul polonez al apărării, Antoni Macierewicz, a participat marţi la ceremonia ocazionată de sosirea batalionului multinaţional al NATO ce va avea baza în Polonia şi din care fac parte şi militari români, oficialul polonez mulţumind Alianţei Nord-Atlantice pentru acţiunile de garantare a securităţii ţării sale 'în faţa ameninţării din est', o referire la Rusia, transmite agenţia EFE. 'După mulţi ani, acum putem în sfârşit să spunem că ne simţim în siguranţă', a afirmat Antoni Macierewicz în timpul unui dejun de lucru cu militari din batalionul multinaţional al NATO.

La summitul NATO de anul trecut s-a decis desfăşurarea a patru batalioane în Polonia şi în cele trei state baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) pentru consolidarea flancului estic al Alianţei. Batalionul din Polonia este alcătuit din militari americani, britanici şi români. Trupele urmează să fie înlocuite periodic conform principiului rotaţiei, pentru a nu se încălca Actul fondator NATO-Rusia, conform Agerpres.

Statele Unite vor mai avea şi o brigadă desfăşurată în Europa de Est. Brigada va fi alcătuită din 4.200 de soldaţi, tancuri şi vehicule blindate şi va participa la aplicaţii militare în statele din flancul estic al NATO.