Vineri, ziua DECISIVĂ pentru restul țărilor din UE: Se vor stabili liniile directoare în Brexit

Autor: Cristi Şelaru, Redactor
Publicat: 30-03-2017 00:30
Actualizat: 30-03-2017 06:06

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat miercuri că Uniunea Europeană îşi va face cunoscute vineri liniile directoare ale negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, informează Xinhua, AFP şi Reuters.

"Vineri voi prezenta o propunere privind liniile directoare ale negocierilor, ce urmează să fie adoptate de Consiliul European la 29 aprilie", a afirmat Donald Tusk în cadrul unei conferinţe de presă, după ce a primit de la ambasadorul britanic Tim Barrow scrisoarea în care Londra anunţă declanşarea procedurii de ieşire din Uniune, scrie agerpres.ro.

Citește și: SCANDAL SEXUAL în învățământ: O profesoară a rămas GRAVIDĂ cu elevul său și a primit 10 ani de închisoare FOTO

Preşedintele Consiliului Europeană a făcut astfel referire la următoarea etapă pentru "cele 27" - statele membre ale Uniunii Europene minus Marea Britanie -, respectiv aceea de a adopta "orientări" pentru negocierile de separare, ceea ce ar urma să se întâmple la summitul prevăzut pentru 29 aprilie la Bruxelles.

Aceste orientări urmează să stabilească direcţia şi "liniile roşii" care nu trebuie încălcate în cursul negocierilor cu Londra, precizează AFP.

Citește și: STUDIU Creierul crește dacă mâncăm fructe

Donald Tusk a subliniat miercuri că obiectivul UE este de a minimiza costurile pentru cetăţenii, afacerile şi statele membre ale Uniunii. "Vom face tot ce ne stă în puteri - şi avem mijloacele necesare - să atingem acest obiectiv. Vrem să subliniem că nimic nu s-a schimbat: până când Marea Britanie nu va ieşi din Uniunea Europeană, legislaţia UE va continua să se aplice Marii Britanii şi în interiorul ei", a spus preşedintele Consiliului European.